- Home
- Externe
- LONDRA, (13.01.2014, 18:24)
- Iuliana Enache
Fetiţa afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferinţele la care a supus-o familia
Fetiţa afgană care a fost descoperită purtând o vestă cu explozibili a declarat că tatăl şi fratele ei au obligat-o să atace un punct de control al poliţiei din provincia Helmand şi refuză să se întoarcă în familia sa.

Fetiţa afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferinţele la care a supus-o familia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fetiţa, cunoscută sub numele de Spozhmai, a declarat că fratele şi tatăl ei au bătut-o şi i-au ordonat să îmbrace vesta de sinucigaş. Ea a fost luată în custodie în capitala provincială Lashkar Gah, după ce un soldat afgan a văzut-o în timp ce purta vesta, luni, relatează BBC News Online.
Fetiţa, în vârstă de aproximativ zece ani, i-a cerut preşedintelui afgan Hamid Karzai să îi găsească un nou loc în care să stea. "Nu mă voi întoarce acolo. Allah nu m-a făcut ca să devin un atacator sinucigaş. Îi cer preşedintelui să mă ducă într-un loc bun".
O purtătoare de cuvânt a preşedinţiei a declarat că ea va fi încredinţată rudelor sale doar dacă liderii tribali îi garantează siguranţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Preşedintele a condamnat talibanii pentru acest incident, dar gruparea a negat orice implicare.
Fetiţa ar fi sora unui proeminent comandant taliban, despre care poliţia susţine că a încurajat-o să comită atacul.
Ea a declarat pentru BBC că era înspăimântată dar că fratele ei i-a promis că doar ţintele sale vor muri. Ea a adăugat că tatăl ei i-a ordonat să se întoarcă acasă, dar ea a refuzat să se supună. "I-am spus: «Nu, mai degrabă mă voi sinucide decât să merg la voi", a declarat ea. "Se va întâmpla din nou acelaşi lucru. Mi-au spus înainte: Dacă nu o faci de data asta, te vom pune să o faci din nou", a adăugat ea.
Fetiţa a declarat că nu i s-a permis să înveţe să citească şi să scrie. "Făceam totul în casă, găteam, făceam curăţenie şi ei mă tratau rău, ca pe o sclavă", a declarat Spozhmai.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe