Fidel Castro a avut o recuperare îndelungată, dar se simte foarte bine
Preşedintele cubanez Fidel Castro "a avut o recuperare îndelungată, însă apreciez că se simte bine", a declarat directorul Centrului internaţional medical din Cuba, Rodrigo Alvarez, aflat în vizită în Nicaragua, relatează AFP.

Fidel Castro a avut o recuperare îndelungată, dar se simte foarte bine
Afecţiunea de care a suferit Castro "este o problemă de hemoragie la sistemul digestiv, care s-a complicat şi în urma căreia s-a refăcut mai greu, însă cred că se simte foarte bine", a declarat Alvarez pentru publicaţia El Nuevo Diario.
Potrivit lui Alvarez, medicii i-au recomandat lui Castro "să nu se grăbească (pentru a reveni), deoarece este de preferat să existe un Fidel care mai degrabă să se consacre reflecţiei decât să alerge în toate părţile".
Medicul cubanez, unul dintre cei mai renumiţi ortopezi din lume, a respins speculaţiile potrivit cărora Castro ar suferi de cancer, pe care le-a apreciat ca fiind zvonuri vehiculate de Washington.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Îndepărtat de la putere de 15 luni din cauza bolii, Fidel Castro, de 81 de ani, s-a exprimat în principal prin intermediul unor "reflecţii" apărute în presa guvernamentală cubaneză.
Televiziunea naţională a difuzat la 14 octombrie mai multe imagini înfăţişându-l pe Castro, alături de omologul său venezuelean, Hugo Chavez.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului