Aproximativ 300 de persoane au murit în Taiwan din cauza taifunului – VIDEO
"Circa 300 de persoane sunt date dispărute şi sunt probabil acoperite de noroi în satul Hsiaolin. Suntem foarte pesimişti", a declarat magistratul din comitatul Kaohsiung, Yang Chiu-hsing.
Peste 2.000 de săteni, izolaţi de restul lumii, aşteaptă să fie evacuaţi cu elicopterele, a adăugat magistratul.
Echipele de intervenţie se confruntă cu alte pagube provocate de taifun, în special patru "lacuri" create de inundaţii, dintre care două ameninţă să se reverse, potrivit acestuia.
Guvernul, acuzat că nu depune suficiente eforturi pentru a sprijini populaţia afectată de trecerea taifunului Morakot, a decis, joi, să trimită trupe suplimentare care să vină în ajutor.
Patru mii de soldaţi au fost mobilizaţi pentru a participa la acţiunile de salvare, ridicând la 38.000 numărul militarilor implicaţi în operaţiuni de când Taiwanul a fost afectat, la sfârşitul săptămânii trecute, de cel mai violent taifun din ultimii 50 de ani.
Bilanţul precedent, difuzat joi, se ridica la cel puţin 116 morţi.