Autorităţile de la Havana au refuzat, în cursul acestei săptămâni, să-i acorde autorizaţia de a părăsi ţara autoarei de blog Yoani Sanchez, care ar fi trebuit să ajungă la Madrid, pentru a primi un prestigios premiu oferit de cotidianul El Pais.
"Oamenii nu trebuie privaţi de dreptul lor de a pleca din ţară. Din punctul meu de vedere, ar trebui oferită această permisiune tuturor celor care vor să iasă din ţară", a declarat Mariela Castro, răspunzând unei întrebări cu privire la dorinţa cubanezilor de a călători liber, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul spaniol La Vanguardia.
Cubanezii care vor să meargă în străinătate trebuie să obţină în prealabil o autorizaţie de ieşire de pe teritoriul naţional, după demersuri de durată şi costisitoare. "Oamenii pot ieşi din ţară, dar cu multe dificultăţi", a adăugat influenta fiică a preşedintelui cubanez.
Mariela Castro, care conduce Centrul naţional cubanez pentru educaţie sexuală şi militează în favoarea drepturilor homosexualilor, a precizat, în interviul publicat de La Vanguardia, că nu intenţionează să intre în politică în Cuba.
Ea a afirmat că tatăl său, care a preluat puterea de la fratele lui, Fidel, vrea să aplice reforme, dar într-un ritm lent, pentru a îmbunătăţi situaţia populaţiei. "Nu vrem să creăm o societate de consum, ci să producem bunurile şi serviciile de care au nevoie oamenii", a precizat ea, referindu-se la recentele măsuri adoptate în Cuba, care oferă acces populaţiei la o serie de bunuri de consum.
Mariela Castro a adăugat că Partidul Comunist, care deţine monpolul asupra puterii în Cuba, este acum mai puţin "rigid" decât înainte, însă va rămâne forţa dominantă atât timp cât Cuba va fi "o ţară asediată".