Prima pagină » Știri externe » Kurzii din Irak sunt pregătiţi să se apere în cazul unui atac

Kurzii din Irak sunt pregătiţi să se apere în cazul unui atac

Kurzii din Irak sunt hotărâţi să combată "orice atac" asupra teritoriului lor, după ameninţările Turciei cu privire la o incursiune militară în Kurdistanul irakian, a avertizat vineri preşedinţia regiunii autonome kurde, relatează AFP.
Kurzii din Irak sunt pregătiţi să se apere în cazul unui atac
19 oct. 2007, 11:17, Știri externe

Anterior, liderii kurzi din Irak avertizaseră Turcia să nu declanşeze nici o incursiune militară, argumentând că o astfel de situaţie ar distruge stabilitatea regională.

Mii de manifestanţi au protestat joi la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, faţă de ameninţarea Turciei cu o incursiune militară împotriva rebelilor kurzi.

Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului ONU din Erbil, cerând soluţionarea pe cale paşnică a problemei Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formaţiune acuzată că organizează atacuri împotriva trupelor turce.