"El şi-a exprimat opinia conform căreia toate părţile ar trebui să dea dovadă de cea mai mare reţinere, în special în această perioadă de tensiune", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai.
Ankara susţine că aliaţii NATO nu au depus suficiente eforturi pentru a ajuta la combaterea rebelilor din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), după o serie de atacuri transfrontaliere asupra trupelor turce.
Secretarul general al Alianţei i-a transmis lui Gul condoleanţe pentru pierderile suferite de Turcia şi a recunoscut impactul violenţelor asupra societăţii turce, a adăugat Appathurai.
El a adăugat că NATO consideră PKK drept grupare teroristă, dar a precizat că Ankara nu a cerut Alianţei să invoce o clauză din tratat care cere statelor membre să ajute unul dintre aliaţi aflat sub atac şi nu a cerut nici ajutor militar.
"Nici unul dintre aceste lucruri nu a fost cerut de autorităţile turce", a precizat Appathurai, adăugând că aliaţii NATO continuă să furnizeze Turciei informaţii, în mod individual.