Potrivit cotidianului Kommersant, care citează surse din cadrul Guvernului republicii nerecunoscute, primul pas pe care cele două părţi îl vor face, cu medierea Rusiei, este semnarea unui pact de neagresiune, de revenire a refugiaţilor georgieni în Abhazia şi retragere a trupelor georgiene de pe teritoriul abhaz, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
"Am ajuns la o înţelegere preliminară privind o serie de probleme principale la nivel bilateral, însă mai sunt detalii care trebuie definitivate", a declarat ministrul abhaz de Externe, Serghei Şamba.
Cu toate acestea, Şamba a declarat ulterior că publicaţia l-a citat greşit şi că vizita preşedintelui abhaz la Moscova nu are legătură cu reluarea discuţiilor între Georgia şi regiunea separatistă, care au fost întrerupte după ce Tbilisi a mobilizat trupe în Defileul Kodori.
"Nu acesta este scopul vizitei lui Bagapş la Moscova. Este o vizită de lucru", a precizat el.
Părţile nu au ajuns la un acord de pace şi nu au semnat nici un fel de acorduri, a insistat ministrul.
În timpul vizitei de trei zile, Bagapş se va întâlni cu oficiali de rang înalt ai Rusiei, inclusiv cu ministrul de Externe Serghei Lavrov, a precizat el.
Preşedintele Bagapş a confirmat că nu s-a ajuns încă la nici acord cu Georgia. "Nu există nici un acord până în prezent", a subliniat el.