Financial Times: Primul militar rus mort în operaţiunile din Siria - FOTO

Un adolescent, Vadim Kostenko, în vârstă de 19 ani, primul militar mort în operaţiunile ruse din Siria, urma să fie înmormântat miercuri în satul natal, Greceanaia Balka, potrivit unei orgnizaţii care monitorizează implicarea Rusiei în Siria şi Ucraina, relatează Financial Times în ediţia online.

Urmărește
5266 afișări
Imaginea articolului Financial Times: Primul militar rus mort în operaţiunile din Siria - FOTO

Financial Times: Primul militar rus mort în operaţiunile din Siria

Moartea adolescentului reprezintă un test al modului în care Moscova explică pierderile publicului, comentează FT. În conflictul din Ucraina, militari ruşi ucişi au fost îngropaţi în secret, iar asupra rudelor lor s-au exercitat presiuni să păstreze tăcerea, în contextul în care Guvernul continuă să-şi nege implicarea.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, citat de Interfax, că militarul "şi-a luat singur viaţa, în timpul odihnei, după serviciu". Potrivit Interfax, ministerul a anunţat o anchetă asupra incidentului, însă informaţii preliminare, provenind din mesaje scurte pe telefonul adolescentului, indică existenţa unor neînţelegeri cu o prietenă. Ministerul nu a răspuns unei solicitări FT de a comenta cu privire la caz, precizează publicaţia.

Moscova şi-a gestionat campania din Siria foarte diferit faţă de conflictul din Ucraina, printr-o acoperire la televiziunea de stat şi prezentând-o drept o luptă eroică împotriva răului.

Însă lideri ruşi au avut grijă să sublinieze că această campanie va dura doar câteva luni şi au respins posibilitatea implicării militarilor ruşi în lupte terestre.

Kostenko s-a înrolat ca militar prin contract, după serviciul militar. El a fost trimis în Siria cu Regimentul de sprijin aerian 906 de la Primorsko-Ahtarsk, la Marea Azov, situat în apropiere de satul său natal, potrivit investigaţiei Echipei de informaţii despre conflict, organizaţia care monitorizează cele două conflicte, apropiată bloggerului rus Ruslan Leviev.

Potrivit Echipei, Kostenko nu ar fi pilot, ci ar face parte din personalul care deserveşte aeronave.

Mai multe persoane, identificate drept prieteni sau rude au deplâns moartea tânărului în postări pe VKontakte şi alte reţele de socializare. "Nu-l voi uita pe fratele meu... Vadik Kostenko... pe care ni-l amintim... îl plângem", scria duminică, într-o postare, Grigori Donskih, un director de firmă care şi-a efectuat serviciul militar împreună cu Kostenko.

Într-o conversaţie pe VKontakte, o femeie care s-a prezentat drept o prietenă a lui Kostenko i-a spus lui Leviev că reprezentanţi ai armatei şi-au schimbat de două versiunea despre ceea ce s-a întâmplat, atunci când i-au informaţi pe părinţii tânărului despre maortea acestuia.

Ea i-a mai spus bloggerului că au murit, de asemenea, alţi nouă militari.

O persoană de la Greceanaia Balka şi un prieten care a servit împreună cu Kostenko au declarat pentru FT că oficiali de la Primorsko-Ahtarsk i-au informat pe părinţii lui Kostenko despre moartea fiului lor.

"Au venit acasă în weekend", a declarat persoana din Greceanaia Balka. Prietenul a declarat că nu a fost de acord cu decizia acestuia de a se înrola, în vară.

Ambele persoane au refuzat să ofere detalii şi au cerut să nu le fie publicate numele. Potrivit legislaţiei ruseşti, este o infracţiune să vorbeşti, scrii sau transmiţi informaţii despre victime militare ruse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici