Criza economică a provocat o scădere accentuată a cererii în construcţii şi există temeri în Marea Britanie că imigranţii dispuşi să lucreze pentru sume de bani mult mai mici decât cetăţenii britanici vor obţine cele mai multe din locurile de muncă rămase. "Vom munci toată ziua pentru 25 de lire sterline (28 de euro). Suma de bani nu este corectă, dar de mai multe zile nu am mai avut de lucru şi nu avem bani", a declarat un muncitor român, citat de Daily Express.
"Nimeni nu ar trebui să muncească în această ţară pentru mai puţin de salariul minim, iar angajatorii care plătesc aceste salarii ar trebui prinşi şi condamnaţi", a apreciat, pe de altă parte, purtătorul de cuvânt pentru imigraţie din partidul conservator, Damian Green.
Sute de muncitori străini se fac prezenţi zilnic pe străzile Londrei înainte de zori, oferindu-şi serviciile în domeniul altădată înfloritor al construcţiilor din această ţară, comentează publicaţia britanică. Muncitorii, cei mai mulţi din România, Bulgaria şi Albania, acceptă şi plata în mână, pentru evitarea oricăror taxe sau asigurări naţionale. Un muncitor român din construcţii, Claudiu Roman, în vârstă de 21 de ani, a precizat: "Am venit în Marea Britanie în 2007 şi am găsit de lucru imediat. Dar acum lucrez o zi sau două pe săptămână. Este foarte rău. Mulţi oameni s-au întors în România, dar este şi mai rău acolo".
Un purtător de cuvânt de la Agenţia britanică pentru graniţe a declarat: "Abuzul asupra sistemului de imigraţie britanic nu va fi tolerat. Luptăm împotriva muncii ilegale pentru că duce la exploatarea muncitorilor vulnerabili şi face concurenţă neloială firmelor britanice corecte. Şefii incorecţi îşi vor vedea sediile percheziţionate şi ar putea risca o amendă de până la 10.000 de lire sterline (peste 11.000 de euro) pentru fiecare muncitor ilegal pe care îl angajează".