- Home
- Externe
-
CHICAGO, (14.06.2012, 07:24)
- Alin Constantin Pilat ,
Fiul criminalului nazist John Demjanjuk a acuzat medicii că i-au ucis tatăl
Fiul criminalului nazist John Demjanjuk a cerut miercuri pornirea unei anchete cu privire la moartea tatălui său, decedat în martie, şi victimă, potrivit lui, a unei "execuţii medicalizate" în sanatoriul unde el locuia, în Germania.

John Demjanjuk (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
"Înainte de moartea sa, a primit o doză puternică de un analgezic interzis în Statele Unite şi despre care laboratorul german care îl produce spune că nu trebuie administrat pacienţilor bolnavi, ca el, cu probleme la măduva osoasă", a declarat John Demjanjuk Junior. "Credem că acest lucru i-a provocat decesul", a adăugat el, cerând deschiderea unei anchete.
John Demjanjuk a decedat pe 17 martie, la vârsta de 91 de ani, "aparent" din cauze naturale, conform purtătorului de cuvânt al Parchetului din Traunstein, din sudul Germaniei. Fostul criminal nazist trăia într-un sanatoriu din această regiune de la condamnarea la cinci ani de închisoare pentru participarea la uciderea a peste 27.000 de evrei, în timp ce era gardian al unui lagăr nazist din Sobibor (Polonia), în 1943. El aştepta examinarea apelului său.
După citirea raportului analizei toxicologice, făcut public recent, avocatul lui Demjanjuk a susţinut că medicii lui i-au prescris un analgezic încă din luna mai. Potrivit rapotului poliţiei, un medic ar fi cerut unei infirmiere să îi administreze acestuia o doză mai mare decât cea obişnuită, în seara morţii sale, pentru a-i calma o durerea în piept.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Ar putea fi o legătură între faptul că medicul a făcut o eroare gravă, prescriind o doză prea puternică de medicament, şi moartea pacientului, cu patru ore mai târziu", a declarat Uli Busch, avocatul lui John Demjanjuk.
"Dacă medicul ştia despre faptul că este vorba despre un medicament contraindicat, atunci este vorba despre o execuţie medicalizată", a adăugat avocatul.
La încheierea procesului lui, care a durat 18 luni, tribunalul din Munchen (sud) a apreciat în mai 2011 că acest apatrid de origine ucraineană a fost gardian la lagărul Sobibor, aflat în prezent în Polonia, timp de şase luni în 1943, când 27.900 de evrei, în special olandezi, au fost exterminaţi.
Acuzatul a fost însă eliberat, după ce a petrecut doi ani în închisoare înaintea şi în timpul procesului. Potrivit justiţiei, Demjanjuk nu prezenta niciun pericol şi nu risca să se sustragă justiţiei din cauza vârstei şi a statutului de apatrid care îl împiedica să părăsească Germania.
Demjanjuk, care a fost expulzat în urmă cu doi ani din Statele Unite, unde locuia din anii '50, după o lungă bătălie juridică centrată pe sănătatea sa, a asistat la dezbateri pe targă sau în scaun rulant.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului