Flancul de est devine „frontul de est”. Cum reuşeşte Polonia să se transforme într-un lider al descurajării ruseşti în Europa de Est

Vedem la o rapidă privire în istorie, că Polonia a avut doi inamici uriaşi de-a lungul timpului: Germania şi Rusia. Ocupaţia germană a dus, după cel de-Al Doilea Război Mondial, la o ocupaţie rusă, care a continuat până când Uniunea Sovietică a fost destrămată. Dacă Germania nu a mai făcut probleme în tot acest timp, Rusia a ales o altă cale, în care a ameninţat securitatea statului polonez odată ce a invadat Ucraina. Iar polonezii au învăţat pe propria piele că siguranţa unei ţări trebuie întâi asigurată pe cont propriu, înainte de a te încrede în alte state. Doar o scurtă plimbare prin Varşovia şi câteva discuţii cu polonezii de rând te vor face să înţelegi că temerile polonezilor sunt pertinente, luând în considerare experienţa ocupaţiei germane şi, apoi, a celei ruseşti.

Astfel, vedem că, în ultimii 10 ani, de la prima invadare a Ucrainei de către Rusia, Varşovia a dezvoltat un plan de modernizare a armatei sale şi de întărire a apărării, în general. Încă de acum 10 ani, liderii de la Varşovia avertizau statele din Occident cu privire la o posibilă intensificare a conflictului din Ucraina şi, înainte de invazia din februarie 2022, au fost destul de vocali faţă de semnele pe care le vedeau privind o posibilă ocupare a teritoriului ucrainean. Nimeni nu i-a ascultat. Acum, însă, se impun pe scena internaţională datorită cunoştinţelor pe care le au faţă de dinamica acestui conflict şi a posibilelor acţiuni ale Rusiei. Polonia vrea ca, alături de statele de pe flancul de est – pe care îl numeşte „front de est” – şi de celelalte state aliate, să construiască o descurajare consolidată care să facă Moscova să se gândească de două ori înainte de a extinde conflictul din Ucraina. Primul pas: investiţii mai mari în apărare.

„Armata 2035”

Anul acesta, Polonia a alocat 4,2 % din PIB pentru apărare, un procentaj record pentru această ţară şi cel mai mare din NATO, iar pentru anul viitor plănuieşte să aloce 4,7% din PIB pentru acest sector. Nu a reuşit niciodată să cheltuiască toţi aceşti bani alocaţi – aşa cum s-a întâmplat şi cu România, care a reuşit să cheltuiască doar 1,6% din PIB anul trecut – însă acest lucru este cauzat de negocierea contractelor cu firmele din domeniul apărării, care, uneori, durează mai mult decât s-a prevăzut la alocarea bugetului. Cu toate acestea, statul are un „fond special” din care poate cheltui oricând bani pe lucruri tehnice legate de echipamentele militare, tocmai pentru că decidenţii au realizat că planificarea unor bugete nu corespunde, tot timpul, cu nevoile în schimbare ale armatei poloneze şi cu negocierile dintre guvern şi companiile de apărare.

Toate investiţiile pe care Polonia le-a făcut în ultima vreme urmează recomandările dintr-un document numit „Armata 2035”, clasificat, care are obiectivul de a construi, până în 2035, cea mai puternică armată din Europa. Obiective similare, dar mai generale, sunt postulate şi în documentele oficiale ale ministerului polonez al apărării, disponibile publicului larg: „Forţele armate poloneze în 2032 vor fi una dintre cele mai moderne şi mai numeroase armate din Europa. Acestea vor fi formate din cinci servicii: Forţele terestre, Marina, Forţele aeriene, Forţele pentru operaţiuni speciale şi Forţele de apărare teritorială. Condiţia prealabilă pentru succes va fi capacitatea lor de a interacţiona între ele în cadrul operaţiunilor comune, în special între forţele operaţionale şi Forţele de apărare teritorială. Accentul pe această integrare va fi pus în programul extins de exerciţii şi jocuri de război”.

Cele mai multe dintre contractele de apărare din ultimii ani ale Poloniei au mers către SUA (doar în ultimii doi ani a anunţat contractul pentru elicopterele APACHE, modernizarea avioanelor F-16, F-35, tancurile Abrams, sistemele HIMARS etc.) aşa cum se întâmplă cu multe dintre statele din est, sau către Coreea de Sud (tancuri K2, obuziere K9, sisteme Chunmoo), însă acum încearcă să se distanţeze de cele două state când vine vorba de achiziţii şi să se concentreze mai mult pe propria industrie de apărare. Deşi SUA este partenerul strategic al acestei ţări şi se bucură şi de „umbrela” NATO, sentimentul în Polonia este că ţara trebuie să se apere singură, în eventualitatea unui conflict, înainte de a se baza pe alte ţări. A mai aşteptat, la un moment dat, ajutorul altui stat, care nu a mai sosit.

Un alt motor al acestei modernizări şi al investiţiilor mari în apărare, mai ales în ultimii doi ani, este realizarea faptului că, atunci când vine vorba despre Rusia şi războiul din Ucraina, Polonia se află în prima linie a unui posibil conflict cu armata rusă, dacă rezultatul războiului nu este unul favorabil pentru Ucraina. Întrebarea polonezilor nu este dacă Rusia ar extinde conflictul şi ar lansa un atac convenţional asupra altor state, ci când. Mai mult decât atât, se observă deja că deşi SUA sunt mari susţinătoare ale Kievului, se confruntă şi cu alte ameninţări, la nivel global, astfel că eforturile sale faţă de Ucraina sunt mai mici decât ar putea fi, cu o implicare 100% în scoaterea Ucrainei învingătoare din război. Astfel, rolul acesta, de protector al Ucrainei, pare să fie neoficial asumat de statele care au graniţă cu Ucraina, în special de Polonia.

Al doilea pas în crearea acestei apărări consolidate a ţării este susţinerea din partea civililor polonezi. Nu doar conducerea poloneză conştientizează posibilul pericol venind dinspre Rusia, ci şi civilii, iar acest consens între ceea ce crede majoritatea civililor şi ceea ce vor politicienii să facă duce la un proces uşor de luare a deciziilor când vine vorba de investiţii. Şi între liderii armatei şi politicieni pare să existe susţinere faţă de alegerile pe care le fac când vinde vorba despre diverse programe de înzestrare.

Civilii polonezi par să înţeleagă şi conflictul din Ucraina şi posibilele sale consecinţe mai bine decât în alte ţări. Ieri, a fost publicat un sondaj care indică faptul că majoritatea polonezilor consideră că este legitim ca Polonia să doboare dronele şi rachetele ruseşti care se îndreaptă spre spaţiul aerian polonez dinspre Ucraina, o acţiune de care alte state s-ar feri pentru că ar considera că reprezintă o implicare directă în conflict. Această doborâre ar putea fi realizată de statele care au graniţă cu Ucraina mai ales dacă ar exista un consens în acest sens, în cadrul NATO, dar nu există. După incidentul de săptămâna trecută, în care o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian polonez în contextul atacurilor masive din Ucraina, a fost readusă în discuţie această problemă, însă, pe lângă consensul în cadrul NATO, şi legislaţia poloneză spune foarte clar: doborârea unei drone/rachete inamice se poate face doar după ce pilotul polonez care a fost alertat cu privire la intrarea în spaţiul aerian a unui obiect străin îl/o poate doborî doar după ce a făcut contact vizual cu aceasta. În acest caz, însă, dronele ruseşti nu au stat prea mult deasupra teritoriului Poloniei astfel încât să poată fi aplicată legea.

Polonia are o gândire diferită faţă de alte state şi când vine vorba despre folosirea de către Ucraina a armelor pe care le primeşte de la statele aliate şi partenere. Mai precis, decidenţii polonezi cred că odată oferite aceste arme, Kievul le poate folosi cum doreşte, inclusiv în teritoriul rusesc, întrucât deja nu mai aparţin statului care le-a oferit. La acest subiect, însă, marii donatori de arme ai Ucrainei, precum SUA şi Germania, au păreri diferite şi nu permit ucrainenilor să le folosească armele adânc în teritoriul Rusiei.