Prima pagină » Știri externe » Nivel ridicat de iod radioactiv în apa dintr-un sat situat în apropiere de centrala Fukushima

Nivel ridicat de iod radioactiv în apa dintr-un sat situat în apropiere de centrala Fukushima

Un nivel de iod radioactiv de trei ori mai mare decât limita legală a fost detectat luni în apa dintr-un sat situat la 40 de kilometri de centrala nucleară Fukushima, a anunţat Guvernul, adăugând că nu există un risc imediat pentru sănătate.
Nivel ridicat de iod radioactiv în apa dintr-un sat situat în apropiere de centrala Fukushima
Filter me!

Cantitatea de iod radioactiv dintr-un eşantion prelevat duminică la Iitatemura, la aproximativ 40 de kilometri de centrală, a fost de 965 becquerel pe litru, faţă de 300 becquerel pe litru, fixată ca limita maximă acceptată pentru apa potabilă, a precizat Ministerul Sănătăţii.

O persoană care bea un litru de apă care conţine 300 becquerel pe litru absoarbe o cantitate de radiaţii echivalentă cu a 14-a parte din cea absorbită în timpul unui zbor cu avionul între Tokyo şi New York, potrivit ministerului.

„Nu există un efect imediat pentru sănătate dacă apa este consumată temporar”, a declarat un oficial din cadrul ministerului, Shogo Misawa. „Dar, ca măsură de precauţie, le recomandăm oamenilor din sat să nu bea din această apă”.

Prefectura Fukushima va furniza apă potabilă populaţiei satului, formată din 4.000 de locuitori, a anunţat presa.

Un nivel de 308 becquerel pe litru de iod radioactiv (131) a fost depistată joi la Kawamata, un alt sat, din aceeaşi prefectură. Acest nivel a scăzut la 155 vineri, apoi la 123 sâmbătă, anunţase ministerul anterior.

Iod radioactiv a fost depistat, dar fără să fie găsite niveluri îngrijorătoare, şi în apa din regiunea Tokyo, potrivit aceluiaşi minister.

Niveluri de radioactivitate care depăşesc limita legală au fost depistate în lapte şi spanac în prefecturile Fukushima şi Ibaraki.