FMI şi Grecia continuă discuţiile pentru programul de salvare, după acordul liderilor politici eleni
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi autorităţile Greciei continuă discuţiile referitoare la detaliile celui de-al doilea program de susţinere financiară, după acordul liderilor politici de la Atena privind măsurile de austeritate, a anunţat instituţia financiară.
![Imaginea articolului FMI şi Grecia continuă discuţiile pentru programul de salvare, după acordul liderilor politici eleni](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/9221670/1/grecia-recesiune-shutterstock.jpg?width=560)
FMI şi Grecia continuă discuţiile pentru programul de salvare, după acordul liderilor politici eleni (Imagine: Shutterstock)
"Acordul liderilor politici de la Atena este un pas important, următorul este să continuăm discuţiile pornind de la această bază", a declarat Gerry Rice, purtător de cuvânt al FMI, citat de Reuters.
Liderii politici din Grecia au încheiat acordul privind reformele şi măsurile de austeritate necesare obţinerii celui de-al doilea program de susţinere financiară de 130 de miliarde de euro cu câteva ore înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat, joi, premierul elen, Lucas Papademos.
"Consultaţiile dintre guvern şi troika (reprezentanţii UE, BCE şi FMI) asupra chestiunii rămase nerezolvate s-au încheiat cu succes în această dimineaţă. Liderii politici au fost de acord cu rezultatul acestor discuţii", a spus Papademos.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ilie Bolojan: ne place sau nu ne place, am cheltuit în ultimii ani mai mult decât ne putem permite
-
Uniunea Europeană încearcă să evite un război comercial cu Donald Trump. Ar putea fi reduse tarifele la importurile de autoturisme din SUA
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
Ministrul de Finanţe elen, Evangelos Venizelos, plecase joi la Bruxelles fără un acord complet, după discuţii pe tot parcursul nopţii cu liderii celor trei partide care susţin guvernul de la Atena.
Problema care rămăsese nerezolvată se referea la reducerea pensiilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/https-wwwcancanro-wp-content-uploads-2025-02-fotojet-2025-02-02t171123154-1200x675-1738960041.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9221670&pid=1)