Prima pagină » Știri externe » O grădiniţa din Indonezia a găsit o metodă prin care copiii să poată merge la cursuri în plină pandemie

O grădiniţa din Indonezia a găsit o metodă prin care copiii să poată merge la cursuri în plină pandemie

În timp ce şcolile din Indonezia încearcă să ţină cursuri online, o grădiniţă de pe insula Java îi readuce pe copii în clasă folosind cubicule transparente pentru a păstra distanţarea socială, scrie Reuters.
O grădiniţa din Indonezia a găsit o metodă prin care copiii să poată merge la cursuri în plină pandemie

Grădiniţa privată Permata Hati, din oraşul Semarang din provincia Java Centrală, are 135 de elevi. Câte şase dintre ei au voie să meargă în clasă în fiecare zi şi să petreacă timp cu educatoarea lor.

Însoţiţi de părinţi, copiii stau în cutii de protecţie realizate din folii transparente de plastic. Acestea sunt dezinfectate după fiecare şedinţă.

„Cutia transparentă este unul dintre măsurile pe care le-am luat pentru a păstra protocoalele de sănătate”, a spus directorul grădiniţei.

Toţi cei care participă la şcoală trebuie să poarte o mască, scut pentru faţă, mănuşi şi le este verificată temperatura.

Indonezia a raportat până acum 98.778 de cazuri COVID-19 şi 4.781 de decese, cel mai mare număr din Asia de Est.

Foto: Profimedia