- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (11.09.2021, 07:40)
- Departamentul Externe
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOCUS 9/11. Impactul atentatelor asupra newyorkezilor: cancer şi boli cardiovasculare
- La 20 ani de la atentatele teroriste considerate drept cele mai sângeroase din istorie, impactul tăcut şi letal al evenimentelor încă se resimte în rândul newyorkezilor.
- Substanţele chimice eliberate în aer la 11 septembrie 2001 afectează deopotrivă vechea şi noua generaţie a Statelor Unite.
Urmărește
1305 afișări
FOCUS 9/11. Impactul atentatelor asupra newyorkezilor: cancer şi boli cardiovasculare
Potrivit unui studiu publicat în 2017 de Centrul Medical Academic NYU Langone, una dintre instituţiile prestigioase din SUA, copiii expuşi la substanţele chimice eliberate în aer în urma prăbuşirii clădirilor World Trade Center arată semnele precoce ale riscului de boli cardiovasculare.
Turnurile Gemene din New York s-au prăbuşit în decurs de două ore, au distrus şi avariat alte clădiri din jur şi au învăluit celebrul cartier Manhattan într-un nor toxic de fum şi praf.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ciolacu: Luni e o zi bună să votăm guvernul format din PNL, USR, UDMR
-
„Va pierde o treime din teritoriul său”. Premierul slovac Fico afirmă că Ucraina nu va fi invitată să adere la NATO
-
Răsturnare de situaţie! PSD se retrage din negocierile de coaliţie. Ciolacu: Vom vota un guvern minoritar de dreapta
Cercetătorii din domeniul sănătăţii au analizat şi au comparat probe de sânge pentru 308 persoane care erau copii în 2001, dintre care aproape jumătate au intrat în contact direct cu resturile şi particulele degajate în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie.
Copiii cu niveluri foarte mari în sânge ale substanţelor chimice conţinute de acel praf toxic au prezentat cantităţi ridicate de grăsimi care întăresc arterele şi îngroaşă pereţii acestora, arată studiul NYU Langone.
"După 11 septembrie 2001, ne-am concentrat o atenţie deosebită asupra impactului psihologic şi mental asupra persoanelor care au asistat la tragedie. Numai că acum observăm consecinţele fizice potenţiale ale faptului că acei oameni s-au aflat în interiorul zonei de dezastru. Studiul asupra copiilor a fost prea îngust la acea vreme. Copiii au fost cel mai puţin studiaţi în ceea ce priveşte dezastrul de la World Trade Center. Consecinţele cardiovasculare descrise azi au fost trecute cu vederea în depistare şi evaluare", a spus epidemiologul Leonardo Trasande, profesor asociat la Universitatea de Medicină NYU şi coordonatorul studiului.
Subiecţii studiului, în prezent adulţi tineri, au fost înscrişi în World Trade Center Health Registry, un registru care urmăreşte sănătatea fizică şi psihică, prin verificări anuale, pentru aproape 2.900 de foşti copii care au trăit sau au frecventat şcoli în Manhattan când s-au produs atacurile teroriste.
Potrivit cercetării, pericolul pe termen lung este reprezentat de expunerea la perfluoralchil sau PFAS - substanţe chimice eliberate în aer după ce electronicele şi mobilierul au ars în cele două turnuri.
Aceste substanţe chimice includ acidul perfluoroctanoic (PFOA), folosit la scară largă pentru a face masele plastice mai flexibile. Producătorii din SUA au renunţat la utilizarea acidului în 2014, când s-au descoperit efectele sale periculoase asupra sănătăţii, inclusiv scăderea greutăţii nou-născuţilor şi leziuni cerebrale.
Studiul mai notează că o creştere a nivelului de PFOA în sânge provoacă automat o creştere medie de 9% până la 15% a grăsimilor în sânge, factori de risc cunoscuţi pentru blocarea vaselor de sânge şi atacurile de cord.
"Studiul nostru subliniază importanţa monitorizării consecinţelor de sănătate ale evenimentelor de la 11 septembrie în rândul copiilor expuşi şi oferă speranţa că intervenţia timpurie poate atenua unele dintre pericolele pentru sănătate reprezentate de acest dezastru", a mai declarat cercetătorul Leonardo Trasande.
Acest studiu este primul care depistează riscurile pe termen lung privind sănătatea cardiovasculară la copiii care au fost expuşi la substanţele chimice degajate la 11 septembrie 2001. Descoperirile Centrului Medical Academic NYU Langone se adaugă la dovezile evidente privind impactul devastator asupra sănătăţii al atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Studiile anterioare au arătat că persoanele care au intervenit prima dată în misiuni de căutare şi salvare, precum şi ceilalţi oameni expuşi la praful degajat de prăbuşirea World Trade Center au prezentat un risc mai mare de a dezvolta probleme pulmonare, simptome respiratorii, probleme de sinus sau astm. În plus, anumite boli mintale, afecţiuni digestive, probleme musculo-scheletice şi mai multe tipuri de cancer au fost asociate cu evenimentele de la 11 septembrie.
Potrivit datelor oficiale prezentate de către autorităţile americane, la 30 iunie, 7.139 de persoane înscrise în programul World Trade Center Health Registry au fost certificate cu minimum un tip de cancer. Dintre acestea, 6.028 de persoane s-au aflat în misiuni de căutare şi salvare. Cele mai des întâlnite forme de cancer printre subiecţi sunt cel de piele non-melanom, de prostată, melanom, limfom şi tiroidian.
În acest an, zeci de pompieri şi poliţişti din New York, cu vârste cuprinse între 40 şi 70 de ani, au murit în urma unor forme de cancer la creier şi cancer pulmonar care au legătură cu activităţile prestate la locul dezastrului de la 11 septembrie 2001.
Până în prezent, 159 de pompieri, 132 poliţişti newyorkezi şi alţi 700 de membri ai comunităţii au decedat din cauza unor boli provocate de substanţele chimice eliberate în aer la 11 septembrie 2001. În acelaşi timp, peste 37.000 de poliţişti, pompieri şi membri ai comunităţii au primit îngrijiri pentru răni şi afecţiuni provocate de atacurile teroriste de la New York.
Atentatele de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 terorişti din reţeaua al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Washington; un al patrulea avion s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, în estul SUA.
Bilanţul victimelor directe în urma atentatelor s-a ridicat la 2.977 de morţi, dintre care 2.753 doar la New York, şi peste 6.000 de răniţi.
Citește pe alephnews.ro: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta: „Nu fugim de responsabilitate”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe