Folosirea telefoanelor mobile în avioane, pe cale de a se extinde în UE

Folosirea telefoanelor mobile în avion este în continuarea limitată în Uniunea Europeană, la un an de la autorizarea acesteiea, în prezent numai 27 de aparate fiind echipate în acest scop, a anunţat joi Comisia Europeană.

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului Folosirea telefoanelor mobile în avioane, pe cale de a se extinde în UE

Folosirea telefoanelor mobile în avioane, pe cale de a se extinde în UE (Imagine: Mediafax Foto)

Anul trecut, Bruxelles-ul a permis folosirea unor sisteme care formează la bordul aparatului o reţea locală la care pasagerii se pot conecta cu telefoanele, o conexiune prin satelit fiind asigurată apoi cu solul.

Acest sistem, propus de compania elveţiană OnAir şi de cea britanică AeroMobile, funcţionează în prezent în 27 de avioane de linie aparţinând companiei irlandeze Ryanair, celei portugheze TAP şi celei britanice Bmi.

"Nu este un număr mare - avem 4.900 de avioane comerciale în Europa - dar acest număr va creşte", a menţionat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru telecomunicaţii, Martin Selmayr.

În opinia acestuia, numărul aparatelor echipate "se va dubla" până la sfârşitul anului, iar acest început este deja "un succes", atât timp cât "numeroase companii sunt pe cale de a testa noul serviciu".

Una din condiţiile pentru ca serviciul "să decoleze", potrivit purtătorului de cuvânt, este nevoia unor tarife fixate "la un nivel rezonabil".

Odată cu lansarea acestui serviciu în februarie, compania Ryanair a anunţat tarife ridicate: circa 50 de eurocenţi pentru un mesaj telefonic, între doi şi trei euro pe minut pentru un apel vocal şi de ordinul a un euro - 1,5 euro pentru verificarea mesajelor eletronice.

Cel mai mic tarif avansat de Bruxelles este de aproximativ 1,60 de euro pe minut pentru apelurile vocale şi 43 de eurocenţi pentru un mesaj telefonic.

În toate cazurile, preţurile sunt "mult mai mici decât cele de telefonie fixă prin satelit propusă pentru avioane în trecut", potrivit CE.

O altă condiţie ar fi ca "operatorii aerieni să facă eforturi pentru a se asigura că aceia care vor să-şi folosească telefonul nu-i deranjează pe ceilalţi pasageri", a menţionat Martin Selmayr.

"A vorbi la telefon în avion nu înseamnă numai să avem o cabină plină de oameni care discută la telefon. Cele mai folositoare servicii sunt cele de informaţii, de trimitere de e-mail-uri sau mesaje telefonice", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici