Fondatorul Blackwater crede că a fost trădat de Statele Unite

Publicat: 03 12. 2009, 08:31
Actualizat: 06 11. 2012, 14:11

În ediţia din ianuarie a revistei, Prince a anunţat că intenţiona să păstreze distanţa faţă de grupul pe care l-a creat în 1997 şi care a fost cea mai mare companie privată de securitate ale cărei servicii au fost folosite de Statele Unite în Irak.

El a denunţat faptul că democraţii apropiaţi administraţiei preşedintelui Barack Obama l-au prezentat ca un subcontractor al agenţiei americane de informaţii (CIA), însărcinat cu comiterea de asasinate care ar fi vizat duşmanii Statelor Unite, ceea ce el dezminte.

„Mi-am pus întreprinderea mea şi pe mine însumi la dispoziţia CIA pentru misiuni foarte riscante. Dar când a devenit oportun din punct de vedere politic, cineva s-a dispensat de mine”, a spus el.

„Nu înţeleg cum un program atât de sensibil a putut fi obiectul scurgerilor (de informaţii). Şi culmea culmilor, să mă denunţe?”, s-a indignat fondatorul Blackwater, grup cu sediul în North Carolina.

Departamentul american de Stat a rupt legăturile cu Blackwater, în urma unor schimburi de focuri în care au fost implicaţi mai mulţi agenţi ai săi şi care s-au soldat cu 17 morţi la 16 septembrie 2007 la Bagdad.

Grupul şi-a schimbat numele în Xe, după ce a fost interzis în ianuarie 2009 de Guvernul irakian, în urma acestui incident.

Prince, în vârstă de 40 de ani, a declarat că intenţionează pe viitor să se consacre învăţământului. „Voi preda la liceu. Istoria şi economia. Aş putea chiar să devin profesor de luptă. Indiana Jones era şi el profesor”, a declarat el.