Fondurile blocate ale regimului vor servi la "ajutarea poporului" libian, anunţă Hillary Clinton
Statele Unite vor recurge la fondurile regimului libian, blocate pe teritoriul lor, pentru a "ajuta poporul" libian, a anunţat joi, la Roma, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, informează AFP.
"Administraţia Obama, în cooperare cu Congresul, a hotărât să construiască o legislaţie care să permită Statelor Unite să recurgă la o parte din fondurile deţinute de (colonelul Muammar) Kadhafi şi Guvernul libian în Statele Unite, cu scopul de a putea face aceste fonduri disponibile pentru ajutorarea poporului libian", a declarat Clinton, potrivit textului discursului său, susţinut în faţa Grupului de Contact asupra Libiei, reunit la Roma.
Averile libiene blocate în Statele Unite reprezintă peste 30 de miliarde de dolari.
Clinton a anunţat că Statele Unite vor contribui cu 53 de milioane de dolari la apelul de strângere de fonduri lansat de ONU şi a adăugat că un ajutor material, în valoare de 25 de milioane de dolari, urmează să fie furnizat Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), conducerea rebeliunii.
"Primul transport va fi livrat către Benghazi, în zilele următoare", a promis secretarul de Stat, menţionând "echipament medical, ghete, corturi, raţii alimentare şi echipament de protecţie personală".
Sancţiunile americane, adoptate în februarie, prevăd o blocare a averilor întregii familii a lui Muammar Kadhafi, ale tuturor "oficialilor de rang înalt din cadrul Guvernului libian", statului libian şi entităţilor sale. Acestea au fost extinse, la 8 aprilie.
De asemenea, Statele Unite şi-au autorizat cetăţenii în mod explicit, la 27 aprilie, să achiziţioneze petrol de la rebelii din Libia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

