Prima pagină » Știri externe » Forţele colonelului Muammar Kadhafi au efectuat raiduri aeriene asupra oraşului Ras Lanuf

Forţele colonelului Muammar Kadhafi au efectuat raiduri aeriene asupra oraşului Ras Lanuf

Un nou raid aerian a fost efectuat, duminică dimineaţă, de forţele fidele colonelului Muammar Kadhafi, asupra oraşului petriolier strategic Ras Lanuf, din estul Libiei, deja vizat mai devreme de un raid.
Forţele colonelului Muammar Kadhafi au efectuat raiduri aeriene asupra oraşului Ras Lanuf

Acest raid a vizat o tabără a rebelilor, instalată într-o fostă bază militară.

Un avion de vânătoare a efectuat anterior, în cursul dimineţii, un raid aerian asupra oraşului Ras Lanuf, provocând formarea a două cratere în nisip, în apropierea unui punct de control al insurgenţilor, potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului şi unor martori.

„Au fost două rachete. Nu există răniţi, nici pagube”, a declarat unul dintre rebeli, Abdal Sharif.

Jurnalişti AFP au văzut două cratere cu diametrul de doi metri la circa 20 de metri de drum şi la 50 de metri de punctul de control.

Insurgenţii au ripostat cu mai multe arme antiaeriene, în timp ce locuitorii alergau pe străzi.