Prima pagină » Știri externe » Forţele de ordine au ucis cel puţin şapte persoane în oraşul sirian Homs – martori

Forţele de ordine au ucis cel puţin şapte persoane în oraşul sirian Homs – martori

Cel puţin şapte persoane au fost ucise duminică, de forţele de ordine, în oraşul sirian Homs, în cursul protestelor împotriva regimului Bashar al-Assad, afirmă activişti pentru drepturile omului citaţi de AFP.
18 apr. 2011, 13:55, Știri externe

Doi activişti pentru drepturile omului au anunţat că la Homs au fost ucise şapte persoane, iar o altă sursă afirmă că de fapt sunt nouă morţi. Alte aproximativ 20 de persoane au fost rănite.

La Talbisseh, în apropiere de Homs, duminică au fost ucise cel puţin patru persoane, alte 50 fiind rănite în confruntările cu forţele de securitate care au deschis focul asupra mulţimii în cursul unei înmormântări.

Opoziţia a lansat duminică un apel la manifestaţii cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la proclamarea independenţei ţării, considerând insuficientă promisiunea preşedintelui Bashar al-Assad de abrogare a stării de urgenţă, aflată în vigoare de aproape 50 de ani.