Forţele de ordine israeliene, în stare de alertă înaintea discursului la ONU al lui Mahmoud Abbas

Publicat: 23 09. 2011, 07:50
Actualizat: 06 11. 2012, 16:41

Poliţia a limitat şi accesul pe Esplanada Moscheilor din Oraşul Vechi din Ierusalim, pentru a evita eventuale violenţe la încheierea rugăciunii de vineri.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene urmează să prezinte vineri la ONU solicitarea de aderare a unui stat palestinian, ca membru cu drepturi depline.

Forţele de ordine vor mobiliza pentru vineri „22.000 de oameni în întreaga ţară, reprezentând două treimi din efectivele totale”, a declarat purtătorul de cuvânt Micky Rosenfeld. El a precizat că „nivelul de alertă a fost ridicat la gradul 3, ultimul înainte de cel maxim”, utilizat în caz de război.

Conducerea poliţiei a decis joi seară să interzică vineri accesul pe Esplanada Moscheilor pentru „credincioşii de sex masculin cu vârste până în 50 de ani”, a adăugat Rosenfeld.

Un purtător de cuvânt militar a afirmat, la rândul său, că „armata este pregătită să facă faţă mai multor scenarii şi a primit consemn să dea dovadă de reţinere”, pentru a evita incidentele violente. Forţele israeliene din Cisiordania au fost aprovizionate cu echipamente pentru combaterea revoltelor, potrivit presei israeliene, iar armata a suspendat permisiile şi a mobilizat aproximativ 1.500 de militari suplimentari.

Zeci de mii de palestinieni au defilat miercuri în oraşele autonome din Cisiordania, exprimându-şi sprijinul pentru cererea de aderare la ONU, demonstraţiile fiind cele mai importante organizate de la încheierea celei de-a doua Intifade, în 2005.