Prima pagină » Știri externe » Aproximativ 400 de refugiaţi au fost salvaţi din Marea Mediterană de către autorităţile din Spania

Aproximativ 400 de refugiaţi au fost salvaţi din Marea Mediterană de către autorităţile din Spania

Autorităţile spaniole au salvat aproximativ 400 de migranţi weekendul acesta, care încercau să ajungă din Maroc în Spania traversând Marea Mediterană, au transmis reprezentanţii Pazei de Coastă din Spania, relatează Reuters.
Aproximativ 400 de refugiaţi au fost salvaţi din Marea Mediterană de către autorităţile din Spania

Sâmbătă, 395 de migranţi au fost recuperaţi de pe nouă ambarcaţiuni din Strâmtoarea Gibraltar şi Marea Alboran, principalele două puncte de trecere ale migranţilor care vor să ajungă în Spania.

Alţi doi migranţi au fost salvaţi duminică de pe o ambarcaţiune de mici dimensiuni.

Spania este momentat destinaţia preferată de majoritatea migranţilor, de când Italia a decis că nu va mai primi refugiaţi. Peste 21.000 de refugiaţi au fost înregistraţi în Spania anul acesta, conform unui raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Rata mortalităţii pe ruta Maroc-Spania este de unul la 70, mult mai mică decât pe ruta Libia-Italia, unde unul din 19 migranţi moare pe mare.