Forţele de securitate din Yemen au ucis doi elevi care participau la o manifestaţie

Doi elevi din Yemen, care participau sâmbătă la o manifestaţie pentru a cere amânarea examenelor de sfârşit de an, au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate, la al-Maafer, localitate situată la sud de Sanaa, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

Urmărește
2 afișări

Forţele de securitate au încercat să disperseze cu lovituri de bastoane manifestanţii, care aruncau cu pietre, apoi au tras cu gloanţe reale, "omorând doi elevi şi rănind alte 15 persoane, între care nouă elevi", au explicat organizatorii, fără a preciza vârsta victimelor.

Sute de elevi manifestau pe străzile din al-Maafer, un sat din provincia Taez, iar lor li s-au alăturat mii de manifestanţi împotriva regimului, potrivit aceleiaşi surse.

Centrul de informaţii şi formare pentru drepturile omului a confirmat acest bilanţ şi a denunţat, într-un comunicat, "reprimarea de către forţele de securitate a unui marş paşnic al elevilor".

Tinerii elevi cereau amânarea examenelor de sfârşit de an, deoarece cursurile au fost perturbate de grevele care au însoţit mişcarea de revoltă populară din Yemen.

Protestatarii cer de la sfârşitul lui ianuarie plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh. Peste 150 de persoane au murit în timpul reprimării mişcării de contestare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici