Forţele indiene, criticate de Israel pentru modul în care au gestionat criza ostaticilor

Oficiali israelieni din domeniul apărării au criticat modul în care forţele de securitate indiene au gestionat situaţia ostaticilor din Bombay, susţinând că forţele au luat prematur cu asalt zonele atacate.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Forţele indiene, criticate de Israel pentru modul în care au gestionat criza ostaticilor

Forţele indiene, criticate de Israel pentru modul în care au gestionat criza ostaticilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cel puţin trei clădiri din oraşul-port al Indiei au fost asediate de către terorişti, hotelul Taj Mahal, hotelul Oberoi şi centrul evreiesc Chabad House, aminteşte Jerusalem Post, în ediţia electronică.

Oficialii israelieni au explicat că forţele antiterorism indiene sunt bine instruite, dar că nu au reuşit să colecteze suficiente informaţii înainte de a începe lupta împotriva teroriştilor.

"Într-o situaţie de luare de ostatici, primul lucru pe care forţele trebuie să îl facă este să se mobilizeze la locul incidentelor şi să înceapă să colecteze informaţii", a declarat un fost oficial în cadrul serviciului israelian de securitate Shin Bet.

Oficilii din apărare au mai spus că nu intenţionează să trimită comandouri în India, dar că vor oferi Indiei asistenţa solicitată de autorităţi. Ministrul isrealian al Apărării, Ehud Barak, a vorbit cu consilierul indian pe probleme de securitate naţională, Mayankote Kelath Narayanan, care l-a informat în legătură cu cele mai recente evoluţii ale situaţiei.

Barak şi-a exprimat îngrijorarea faţă de israelienii luaţi ostatici şi a mulţumit Guvernului indian pentru eforturile depuse. El a mai spus că atacurile intervin pe fondul valului de terorism la nivel global, fenomen familiar Israelului, şi şi-a exprimat susţinerea pentru poporul indian.

Cele două ţări au legături strânse în domeniul apărării. India reprezintă principalul importator de echipamente de apărare din Israel, achiziţiile fiind de peste cinci miliarde de dolari, începând din 2002. În plus, Israelul instruieşte forţele militare indiene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici