În jur de 200 de activişti, în marea majoritate adolescenţi şi tineri, au organizat un protest la intrarea în colonie, iar mai mulţi colonişti au turnat ulei pe drumul principal spre Amona şi au dat foc la anvelope, în încercarea de a îngreuna accesul forţelor de securitate.
Aproximativ zece autobuze au fost trimise în zonă pentru a transporta cele 40 de familii care urmează să fie evacuate înainte de demolarea aşezării.
Au fost înregistrate şi mici alteracţii între activişti şi poliţie, locuitorii aunţând că intenţionează să opună rezistenţă, însă nu vor acţiona violent împotriva membrilor forţelor de securitate, scrie The Associated Press.
Amona este cea mai mare din cele aproximativ 100 de colonii neautorizate din Cisiordania, dar care sunt în general tolerate de Guvernul de la Tel Aviv. În 2014, Curtea Supremă a Israelului a decis că aşezarea Amona a fost ridicată pe un teren privat palestinian şi trebuie demolată.
Soarta coliniei Amona ar putea destabiliza coaliţia condusă de premierul Netanyahu, care include mai multe partide naţionaliste care susţin eforturile de colonizare.