Forţele loiale lui Muammar Kadhafi au preluat controlul în Zawiyah
Oraşul Zawiyah, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Tripoli, este controlat de forţele loiale colonelului Muammar Kadhafi, a anunţat vineri televiziunea libiană.

Forţele loiale lui Muammar Kadhafi au preluat controlul în Zawiyah (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Şeful grupului terorist" din oraş, Hussein Darbuk, şi adjunctul lui au fost ucişi, a afirmat televiziunea, precizând că alţi lideri rebeli au fost luaţi prizonieri.
Un număr de "31 de tancuri, 19 transportoare de trupe, 45 de baterii DCA şi alte arme au fost confiscate", a adăugat aceasta.
"Poporul din Zawiyah şi liderii comitetelor sale populare au pus Zawiyah la adăpost de forţele terorite înarmate", a subliniat canalul principal al televiziunii libiene, în timp ce canalul al doilea afirmă că forţele de securitate au "preluat controlul asupra unei părţi importante din Zawiyah".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

