Forţele NATO din Afganistan, acuzate de uciderea unor poliţişti afgani

Publicat: 01 08. 2011, 16:14
Actualizat: 08 11. 2012, 12:58

Purtătorul de cuvânt al Forţei NATO încă nu a putut confirma această informaţie.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni la Wama, un district din provincia Nuristan, a declarat guvernatorul provincial, Jamaluddin Badr.

„Elicoptere NATO au atacat secţia de poliţie. Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi doi răniţi; alţii au fost arestaţi şi duşi la baza de la Bagram”, unde se află cea mai mare închisoare militară din Afganistan, a spus Badr.

Potrivit guvernatorului, forţele străine au arestat câţiva colegi la câteva ore de la bombardament.

„Nu ştiu cine le-a oferit informaţiile false care au condus la aceste bombardamente şi arestări”, a adăugat el, precizând că poliţiştii purtau uniforme.