Fost diplomat german, cercetat pentru spionaj în favoarea Chinei

Publicat: 15 01. 2020, 20:39
Actualizat: 04 06. 2020, 18:17

Procurorii germani investighează un fost diplomat UE, care în prezent lucrează pentru o firmă de lobby, sub suspiciunea de spionaj pentru China, a informat miercuri cotidianul Der Spiegel, citat de Politico.eu.

Alţi doi angajaţi ai cunoscutei firme de lobby sunt, de asemenea, anchetaţi, a informat der Spiegel.

Doi dintre suspecţi au transmis informaţii private şi comerciale Ministerului pentru Securitatea Statului din China, în timp ce al treilea a declarat că este gata să facă acelaşi lucru, a informat presa germană.

Spiegel a anunţat că fostul diplomat este din Germania, dar nu i-a făcut publică identitatea, nici a celorlalţi suspecţi sau a firmei de lobby.

Parchetul Federal German a confirmat că investighează trei persoane suspectate că lucrează ca agenţi secreţi.

Anchetatorii au efectuat percheziţii în mai multe proprietăţi din Berlin, Bruxelles şi în landurile germane Baden-Württemberg şi Bavaria, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului, potrivit agenţiei germane de ştiri DPA.

Spiegel a informat că fostul diplomat a deţinut funcţii de conducere în Comisia Europeană şi a lucrat ulterior pentru Serviciul de acţiune externă al Uniunii Europene, din cadrul departamentului pentru politică externă. El a ocupat funcţia de ambasador al UE în mai multe ţări înainte de a-şi încheia cariera la nivel european în 2017 şi s-a alăturat firmei de lobby, care a oferit servicii de consultanţă unor companii renumite din Germania, potrivit der Spiegel.

Ştirea iniţială: