Vladimir Putin a semnat legea privind suspendarea Tratatului INF

Publicat: 03 07. 2019, 18:12
Actualizat: 30 03. 2020, 06:32

Legea a fost aprobată de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, în data de 18 iunie şi de către camera superioară, Consiliul Federaţiei Ruse, în data de 26 iunie.

Textul legii specifică în mod clar că reînnoirea tratatului va fi posibilă doar dacă Vladimir Putin decide acest lucru.

„Suspendarea Tratatului este o măsură forţată şi necesară, precum şi o abordare corespunzătoare a sistemului curent de control al armelor”, a declarat Victor Bondarev, şeful comitetului pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.