Prima pagină » Știri externe » Fost ministru de Justiţie din Franţa, condamnat pentru că şi-a angajat rudele la Senat în mod fictiv

Fost ministru de Justiţie din Franţa, condamnat pentru că şi-a angajat rudele la Senat în mod fictiv

Michel Mercier, fost judecător şi ministru al Justiţiei în mandatul preşedintelui Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a creat locuri de muncă fictive în Senatul francez.
Fost ministru de Justiţie din Franţa, condamnat pentru că şi-a angajat rudele la Senat în mod fictiv

Fostul ministru al lui Nicolas Sarkozy, în vârstă de 75 de ani, a fost vinovat de „deturnare de fonduri publice”, potrivit Le Figaro.

Tribunalul din Paris l-a condamnat joi pe fostul judecător Michel Mercier la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru că, între 2005 şi 2014, a acordat locuri de muncă parlamentare fictive soţiei sale şi uneia dintre fiicele sale.

Fostul ministru al lui Nicolas Sarkozy a fost pedepsit pentru că i-a plătit soţiei sale, Joëlle, un salariu de 50.000 de euro între 2005 şi 2009, şi 37.000 de euro fiicei sale, Delphine, între 2012 şi 2014.