Fostul cancelar Helmut Schmidt exclude ideea unui lidership german în Europa

Fostul cancelar german Helmut Schmidt a exclus posibilitatea unui lidership german în Europa, din cauza responsabilităţii ţării sale în al Doilea Război Mondial, într-un interviu publicat luni.

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului Fostul cancelar Helmut Schmidt exclude ideea unui lidership german în Europa

Fostul cancelar Helmut Schmidt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Germanii sunt excluşi de la lidership în Europa pentru viitoarele secole, pentru că ei sunt responsabili de al Doilea Război Mondial. Au contribuit pe larg şi la Primul" Război Mondial, a declarat Schmidt, într-un interviu pentru cotidianul german Handelsblatt.

Fostul cancelar social-democrat, care a servit ca locotent în armata germană şi a fost luat prizonier de către britanici, la sfârşitul Războiului, a răspuns astfel atunci când a fost întrebat ce părere are despre îndemnurile săptămânalului britanic The Economist la asumarea de către Germania a unui rol conducător.

"Noi suntem responsabili şi numai noi de moartea a peste şase milioane de evrei, cea mai mare parte evrei polonezi", a adăugat Schmidt.

"Iar toţi oamenii, inclusiv cei care s-au născut astăzi, poartă această responsabilitate ca această istorie germană oribilă să nu se mai repete vreodată", a continuat el.

În ediţia de vineri, într-un material cu titlul "Colosul reticent", influentul săptămânal The Economist îndemna Germania să îşi asume responsabilitatea faţă de întreaga Europă şi să înceteze să se mai considere drept o "mare Elveţie" neutră şi prosperă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici