Atacul s-a produs în Apetina, într-o zonă împădurită îndepărtată, la câţiva kilometri de graniţa cu Uganda, unde atacurile Forţelor Democrate Aliate (ADF), un grup islamist ugandez, au crescut începând cu 30 octombrie, când armata a lansat o campanie împotriva acestora.
Preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, a declarat că în cadrul campaniei au fost demontate aproape toate adăposturile ADF, dar atacurile continuă. La începutul acestei luni, 22 de oameni au fost ucişi în ambuscade în două sate din aceeaşi regiune.
„A avut loc o incursiune a rebelilor ADF din … Apetina duminică seara. Aceşti rebeli au ucis 18 oameni şi au incendiat opt case”, a declarat Donat Kibwana, administratorul teritoriului Beni.
El a spus că armata a fost alertată de atac, dar a sosit după ce omorurile au avut loc. CEPADHO, un grup pentru drepturile omului, a mai spus că 18 oameni au fost ucişi.
Guvernul congolez a învinovăţit ADF pentru atacurile care au început în urmă cu cinci ani, inclusiv zeci de masacre nocturne în 2014 în care au fost ucişi sute de civili. Dar operaţiunile militare repetate nu au reuşit să eradice complet gruparea.