Explozia, produsă marţi dimineaţă, la Galleria Mall din Morley a generat un incendiu pe care echipele de intervenţie l-au stins. Autorităţile investighează cauza deflagraţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Western Australia, Adam Brauwer, refuzând să ofere detalii, informează CNN.
Postul public de televiziune din Australia, ABC, a anunţat că cel mai probabil a explodat un transformator electric. Televiziunea a citat martori oculari care susţin că au văzut persoane cuprinse de flăcări ieşind din clădire.
„Am crezut că a explodat o maşină … dar era mult mai rău decât atât, a fost cea mai urâtă imagine pe care am văzut-o în viaţa mea”, a declarat Harry Barugh pentru ABC.
Un alt martor ocular, Jonathon McDonagh, a declarat că iniţial a crezut că scena haotică este o glumă, în timp ce se afla cu maşina în parcarea centrului comercial. „Dar când am văzut uşa pe care ieşeau alergând am ştiut imediat că trebuie să se fi întâmplat ceva”, a declarat el.
Toate victimele sunt bărbaţi, a precizat poliţia.