Fostul ministru german al Apărării renunţă şi la mandatul de deputat

Fostul ministru german al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg, care a demisionat din funcţie din cauza acuzaţiilor de plagiat, a renunţat şi la mandatul de deputat, a anunţat Parlamentul joi, relatează AFP.

Urmărește
7 afișări

Zu Guttenberg nu mai dispune, prin urmare, de imunitate parlamentară, ceea ce deschide calea unei anchete judiciare, pe care el însuşi a dorit-o.

Parchetul din Hof (Bavaria, sud) a declarat joi pentru AFP că vrea să deschidă una imediat după ce demisia lui zu Guttenberg din Bundestag (Camera inferioară) îi va fi anunţată oficial.

Parchetul a anunţat miercuri că a primit circa 80 de plângeri împotriva fostului ministru, dintre care o mare pentru "încălcarea drepturilor de autor".

Membru al CSU, aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, Karl-Theodor zu Guttenberg nu va fi înlocuit în Bundestag, ceea ce va reduce majoritatea de care dispune cancelaria cu liberalii din FDP la 321 de voturi din totalul de 621 de locuri.

Până în prezent considerat o stea în ascensiune a dreptei germane, zu Guttenberg a demisionat marţi după ce au apărut informaţii că o mare parte din teza sa de doctorat în Drept, obţinută în 2007 la Universitatea din Bayreuth (sud) cu menţiunea "magna cum laude", era de fapt o compilaţie de pasaje copiate din diverse opere.

Cancelarul Angela Merkel l-a ales pe ministrul de Interne Thomas de Maiziere (CDU) pentru a ocupa portofoliul Apărării. El a fost înlocuit de Hans-Peter Friedrich (CSU).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici