„Intenţionează să depună plângere. Lucrez cu ea”, a declarat Koubbi, referindu-se la clienta sa.
Tristane Banon, o scriitoare şi jurnalistă în vârstă de 31 de ani, a povestit în februarie 2007, într-o emisiune televizată, că a fost agresată sexual de Strauss-Kahn. Numele actualului director al FMI a fost cenzurat însă în timpul difuzării emisiunii.
În perioada respectivă, „Tristane a fost descurajată să depună plângere de mama sa”, Anne Mansouret, consilier regional (din cadrul Partidului Socialist) pentru vestul Franţei, potrivit lui Koubbi.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a fost arestat sâmbătă la New York, apoi pus sub acuzare pentru tentativa de a viola o cameristă dintr-un hotel din oraş.