Agenţia suedeză de cercetare în domeniul apărării a dezvăluit că fostul ministru de Externe şi premier Carl Bildt a fost victima unei campanii de denigrare. Presa rusă de stat a afirmat în 2013 că Bildt spiona Rusia ca să se răzbune pentru o înfrângere suferită de regele suedez Karl al XII-lea în urmă cu 300 de ani.
La vremea respectivă, Carl Bildt era ministru de Externe şi a ajutat la crearea Parteneriatului Estic, o iniţiativă a Uniunii Europene în favoarea apropierii de ţări est-europene precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
Criza din Ucraina a început în 2013, pe fondul intensificării tensiunilor referitor la poziţia Kievului faţă de Europa. Preşedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a decis să nu semneze un Acord de asociere cu UE şi a optat în schimb pentru o cooperare mai strânsă cu Rusia.
Înaintea acestei decizii, „Rusia considera Parteneriatul Estic şi oferta UE de apropiere cu Ucraina drept o ameninţare şi a încercat să o contracareze discreditându-l pe Bildt”, a declarat, pentru ziarul suedez Dagens Nyheter, Ulrik Franke, autorul raportului privind campania rusă de denigrare.
Bildt a fost descris ca un agent al CIA în emisiunea Vesti Nedeli de la televiziunea Russia-1, care a criticat de asemenea cultura Suediei. Potrivit lui Franke, ideea era să sugereze că Suedia este o ţară „ciudată” şi nu respectă „standardele convenţionale”.
Dezvăluirile despre campania împotriva lui Carl Bildt au apărut la o zi după ce Consiliul Nordic de Miniştri şi-a închis sediile din Sankt Petersburg şi Kaliningrad, în urma unor acuzaţii din partea Rusiei conform cărora organizaţia era plină de „agenţi străini”.