Centrul capitalei sârbe a fost cuprins timp de mai multe ore de tensiune, din cauza celor aproximativ 6.000 de tineri, potrivit poliţiei, care au încercat, dar fără să reuşească, să se apropie de manifestanţii homosexuali.
Aproximativ 5.600 de poliţişti, purtând echipament antirevoltă, au respins manifestanţii, după ce au încercuit cartierul în care s-a desfăşurat parada, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Iviţa Dacici.
La manifestaţia homosexualilor, care au desfăşurat un steag în culorile curcubeului, care reprezintă cauza lor, au participat aproximativ 1.000 de persoane, care au defilat fără incidente într-un perimetru restrâns din centrul oraşului.
Guvernul sârb era reprezentat la manifestaţie de ministrul pentru Drepturile Omului şi Minorităţilor, Svetozar Ciplici.
„Este un prim pas. Ne aşteaptă un drum lung, dar sunt fericită că acest (Gay Pride) a avut, în sfârşit, loc”, a declarat Sara, o participantă.
„După ce am trăit în frică, avem nevoie de acest marş pentru a deveni vizibili. Să fii înconjurat de poliţişti nu este ideal, dar este o primă (defilare Gay Pride). În zece ani, poate, lucrurile vor diferite”, a declarat Nikola.
Aceasta este prima defilare Gay Pride din Belgrad, după cea din 2001, care a fost marcată de violenţe provocate de elemnte ultra-naţionaliste şi suporteri ai unor echipe de fotbal.
Defilarea de anul trecut a fost anulată, din cauza ameninţărilor proferate de reprezentanţi din aceleaşi medii.
Ziua a fost marcată de confruntări violente între poliţie şi grupuri de tineri foarte mobile.
În poliţişti s-a aruncat cu pietre, cocteiluri Molotov şi alte proiectile, după care protestatarii au fost luaţi cu asalt, în mai multe rânduri, fiind obligaţi să fugă.
În aceste confruntări au fost răniţi 124 de poliţişti şi 17 manifestanţi, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne. Au fost reţinute 207 persoane, iar aproximativ 100 au fost arestate, a anunţat poliţia.
Secretarul pentru Justiţie, Slobodan Homen, a promis un răspuns ferm faţă de violenţe, din partea statului.
Acestea sunt cele mai importante tulburări din centrul Belgradului, de la arestarea, în iulie 2008, a fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici. Şi acele tulburări au fost provocate de elemente ultra-naţionaliste şi suporteri ai echipelor sportive, cunoscuţi în Serbia pentru acest tip de evenimente.
Un grup necontrolat de protestatari a atacat sediul Partidului Democratic (DS), al preşedintelui Boris Tadici, provocând un incendiu, stins imediat. Alţii au aruncat cu pietre în direcţia sediului Partidului Socialist (SPS), din care face parte ministrul Afacerilor Interne.
Au fost constatate, de asemenea, numeroase jafuri.
Boris Tadici a condamnat violenţele şi a declarat că cei care se fac „vinovaţi vor fi arestaţi şi judecaţi”. „Statul este pregătit să lupte împotriva huliganilor şi vandalilor care ameninţă securitatea cetăţenilor”, a adăugat el.
La Strasbourg, secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjoern Jagland, şi-a exprimat „îngrijorarea” faţă de violenţele de la Belgrad, salutând atitudinea autorităţilor sârbe, care au permis desfăşurarea acestui Gay Pride.
„Grupuri minoritare ca homosexualii şi lesbienele nu ar trebui să trăiască în frică faţă de violenţă, în Serbia şi oriunde altundeva în Europa”, a adăugat numărul unu al organizaţiei paneuropene, din care fac parte 47 de state.