Fostul premier britanic Tony Blair, numit consilier al unei bănci americane
JPMorgan, cea de-a treia bancă americană ca importanţă, a precizat că Blair va lucra part-time pentru a-i consilia pe preşedintele şi echipa managerială a băncii şi va participa la evenimentele cu clienţi importanţi ai companiei.
"Abia aştept să îi sfătuiesc cum să abordeze modificările politice şi economice uriaşe pe care le presupune globalizarea", a precizat Blair într-un comunicat.
Blair, un aliat-cheie al preşedintelui american George W. Bush, a fost înlocuit anul trecut în postul de premier britanic de Gordon Brown.