„A fost deschis dosar penal pe numele lui Azarov, în special, pentru abuz de putere. El a fost dat în căutare”, a declarat Mahniţki, în cadrul unei emisiuni a postului ucrainean de televiziune Inter.
Potrivit procurorului general interimar, „poliţia încearcă să stabilească unde s-ar putea afla Azarov”.
Mikola Azarov a demisionat din funcţia de premier la sfârşitul lui ianuarie, argumentând că a luat această decizie „pentru a crea condiţii suplimentare în vederea unui compromis politic şi unei soluţionări paşnice a conflictului” din Ucraina.
La sfârşitul lui februarie, Mahniţki a anunţat că pe numele preşedintelui demis Viktor Ianukovici, acuzat de „crime în masă”, a fost emis un mandat de arestare internaţional.