Fostul preşedinte al Adunării Poporului din Egipt, în arest pentru 15 zile

Fostul preşedinte al Adunării Poporului din Egipt, Fathi Sorour, a fost arestat pentru 15 zile în cadrul unei anchete pentru corupţie, a declarat o sursă judiciară citată de AFP.

Urmărește
3 afișări

Sorour avea deja interdicţie de a părăsi ţara, la fel ca fostul preşedinte al Senatului, Safwat al-Sherif, şi fostul premier al lui Hosni Mubarak, Zakaria Azmi. Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi că au acumulat "averi imense".

Sherif şi Azmi au fost plasaţi ulterior în detenţie.

Mai mulţi foşti oficiali din cadrul regimului Mubarak şi oameni de afaceri fac obiectul unei anchete pentru "îmbogăţire ilegală".

Fostul preşedinte şi cei doi fii ai săi, Gamal şi Alaa, au fost plasaţi în detenţie, miercuri, pentru 15 zile, fiind cercetaţi pentru reprimarea violentă a revoltei care a condus la înlăturarea regimului dar şi pentru corupţie.

La două luni de la înlăturarea sa de la putere, Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a cărui stare de sănătate este "instabilă", se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a compărea în justiţie, deşi el susţine că nu are nimic să-şi reproşeze şi că este victima unei "calomnii".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici