Fostul preşedinte al combinatului bulgar Kremikovţi, condamnat la nouă ani de detenţie
Aleksandr Tomov, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit vinovat că a intrat în posesia unor instalaţii şi echipamente în valoare de şapte milioane de euro pe care le-a vândut pentru a finanţa, în decembrie 2006, cumpărarea clubului de fotbal CSKA Sofia.
Combinatul Kremikovţi, la fel ca şi clubul CSKA Sofia erau deţinute de omul de afaceri indian Pramod Mittal, proprietarul grupului Global Steel.
Complexul metalurgic, care efectua zece la sută din exporturile Bulgariei spre UE, a fost închis definitiv în mai 2009.
Vicepremier în perioada 1990 – 1991, Aleksandar Tomov este una dintre figurile emblematice ale tranziţiei bulgare spre democraţie şi spre economia de piaţă.
În 2009, Tomov, aflat în închisoare pentru deturnare de fonduri, a fost eliberat graţie candidaturii în scrutinul europarlamentar, dar nu a fost ales.
Tomov şi-a exprimat regretul că această condamnare îl va împiedica să participe la scrutinul local din toamnă.