Administraţia Donald Trump intenţionează să retragă aproximativ 7.000 de militari americani din Afganistan

Publicat: 21 12. 2018, 06:27
Actualizat: 26 03. 2019, 12:47

În urmă cu doar o zi, preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea trupelor americane din Siria, decizie, aparent luată de Trump trecând peste obiecţiile liderilor militari din SUA, care a fost criticată de numeroşi politicieni de la Washington, inclusiv o serie de senatori republicani.

Mai mult, se crede că decizia de retragere a trupelor din Siria a fost un factor care condus la demisia lui Jim Mattis, secretarul american al Apărării, care în scrisoarea de demisie a semnalat divergenţe cu preşedintele Trump, fără însă să menţioneze direct retragerea trupelor.

Înainte de alegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că Washingtonul ar trebui să se retragă din Afganistan, informează BBC News online.

Operaţiunile de luptă la care participau direct trupe americane s-au încheiat oficial în anul 2014, militarii SUA având rolul de a antrena forţele afgane.

Anul trecut, Trump a indicat că va menţine o prezenţă militară americană semnificativă în Afganistan pentru a preîntâmpina un colaps al forţelor locale care fac cu greu faţă insurgenţei talibane.

Cotidianul The Washington Post relatează că planul de diminuare a prezenţei SUA în Afganistan se confruntă cu opoziţia mai multor oficiali de rang înalt de la Casa Albă, inclusiv John Bolton, consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.