- Home
- Externe
- WASHINGTON, (24.12.2014, 07:19)
- Valentin Vidu - Mediafax
Fostul preşedinte american George H. W. Bush a fost spitalizat
Fostul preşedinte american George H. W. Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost internat într-un spital din Texas (sud) din cauza unor dificultăţi respiratorii, a anunţat purtărorul său de cuvânt marţi, relatează AFP.
Urmărește
376 afișări
Fostul preşedinte american George H. W. Bush, spitalizat din cauza unor dificultăţi respiratorii
"Preşedintele Bush a fost transportat cu ambulanţa la Houston Methodist Hospital, ca măsură de precauţie, în urma unei jene respiratorii (marţi) seara", a declarat purtătorul de cuvânt Jim McGrath.
"Fostul preşedinte, în vârstă de 90 de ani, va fi ţinut sub observaţie, repet, ca măsură de precauţie", a subliniat el.
Născut în 1924, în statul Massachusetts (est), George H.W. Bush - fiu de senator - a devenit în 1989 al 41-lea preşedinte al Statelor Unite şi a exercitat un mandat (1989-1993).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ilie Bolojan: ne place sau nu ne place, am cheltuit în ultimii ani mai mult decât ne putem permite
-
Uniunea Europeană încearcă să evite un război comercial cu Donald Trump. Ar putea fi reduse tarifele la importurile de autoturisme din SUA
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
El a fost înfrânt de către democratul Bill Clinton în alegerile prezidenţiale din 1992, iar cel mai mare dintre cei şase copii, George W. Bush, a devenit preşedinte opt ani mai târziu.
Jeb Bush, alt fiu al fostului şef de stat, a anunţat recent că se lansează în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Este știrea momentului! Medicul care a anesteziat-o pe Monalisa Liuba a fost REȚINUT! Detalii de ultima oră
CANCAN.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe