Fostul şef al AIEA, Mohamed ElBaradei, va fonda un "Partid al revoluţiei" în Egipt
Fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, şi mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei egiptene vor să fondeze un partid pentru a reprezenta "forţele revoluţiei", a declarat luni unul dintre cofondatori.

Mohamed ElBaradei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Este necesară formarea unei entităţi politice care să reunească forţele revoluţionare", a afirmat Chady Ghazaly Harb, membru al Coaliţiei tinerilor revoluţionari, care reuneşte tineri ce au contribuit la pornirea revoltei împotriva regimului lui Hosni Mubarak în ianuarie-februarie 2011.
Ideea s-a format în urmă cu câteva luni, chiar înainte de anunţul lui ElBaradei din ianuarie că nu va candida la preşedinţie, a adăugat acesta.
Mohamed ElBaradei, laureat al premiului Nobel pentru pace în 2005, este unul dintre principalii fondatori ai partidului care numără aproximativ o sută de membri printre care scriitorul Alaa al-Aswany, opozantul George Ishaq precum şi militanţii Gamila Ismail şi Esraa Abdel Fattah.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Formaţiunea, denumită provizoriu "Partidul revoluţiei", va fi prezentată public la sfârşitul lui aprilie, a adăugat Ghazaly Harb, fără a preciza când va fi solicitată legalizarea.
"Este vorba de un partid centrist, civil şi revoluţionar", a spus el.
Conform serviciului de comunicare al lui ElBaradei, citat de agenţia oficială Mena, "toţi cetăţenii egiptenii trebuie să se poată recunoaşte" în această formaţiune.
ElBaradei, în vârstă de 69 de ani, s-a întors în Egipt în februarie 2010 după o lungă carieră internaţională. Primit ca un erou de susţinătorii săi pe aeroportul din Cairo, acesta s-a plasat ferm în opoziţie devenind imediat ţinta unei campanii feroce a presei pro-guvernamentale.
Acesta a anunţat la 14 ianuarie că nu va candida la preşedinţie, apreciind că regimul autoritar al lui Hosni Mubarak este încă în vigoare în pofida înlăturării sale.
Acesta rămâne totuşi una dintre cele mai proeminente figuri ale mişcării liberale şi seculare care a fost învinsă la alegerile legislative.
Reprezentanţi cheie din era Mubarak au revenit recent pe scena politică, fostul şef al serviciilor secrete şi cel din urmă lider al guvernului candidând la alegerile prezidenţiale.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

