Dmitri Rogozin, fost viceprim-ministru al Rusiei, fost ambasador rus la NATO şi fost director al Agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), a fost rănit în timp ce se afla într-un hotel de la periferia oraşului Doneţk, afirmă oficiali ruşi citaţi de postul de televiziune BBC News.
În atac a fost rănit şi Vitali Hoţenko, liderul autoproclamatei republici proruse Doneţk. O altă persoană a fost ucisă în atacul atribuit armatei ucrainene.
Dmitri Rogozin, în vârstă de 59 de ani, este cunoscut pentru poziţiile dure împotriva Occidentului şi este un susţinător activ al invaziei militare ruse în Ucraina, pe care Moscova o numeşte „operaţiune militară specială”. Rogozin conduce o unitate de militari voluntari în estul Ucrainei.
Dmitri Rogozin se află acum la un spital din oraşul rus Rostov-on-Don, potrivit agenţiei de presă Interfax.