Prima pagină » Știri externe » Stare de urgenţă într-un stat din Brazilia. Inundaţiile îngreunează accesul la vaccinare

Stare de urgenţă într-un stat din Brazilia. Inundaţiile îngreunează accesul la vaccinare

Statul Amazonas din Brazilia se confrută cu inundaţii. Accestul la vaccinare este îngreunat
Stare de urgenţă într-un stat din Brazilia. Inundaţiile îngreunează accesul la vaccinare
Brazilia se confruntă, pe lângă problema pandemiei, şi cu problema inundaţiilor. Statul Amazonas, traversat de fluviul Solimoes, este aproape de imposibilitatea de a mai vaccina oamenii din cauza apei care a inundat străzile oraşelor din împrejurimi.
 
Anama este unul din ele. Oraş în care oamenii au înlocuit motocicleta cu un canoe şi în care localnicii construiesc rafturi de lemn în casele şi garajele lor pentru a proteja obiectele de apă.
 
„În fiecare an sunt inundaţii dar anul acesta au venit foarte repede. Nu ne aşteptam să crească aşa repede”, a spus Messias Ribeiro, dulgher.
 
Accesul pentru vaccinul anti-COVID-19 şi cel anti-gripal este îngreunat, iar oamenii sunt nevoiţi să recurgă la bărci pentru deplasarea dozelor şi a personalului medical.
 
„Astăzi vom merge din casă în casă şi vom vaccina oamenii împotriva gripei şi COVID. Vaccinăm persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, cu afecţiuni cronice”, a afirmat Tayline Bastos, asistentă medicală.
 
Secretariatul apărării civile din Amazonas a declarat că sunt peste 350.000 de persoane afectate şi avertizează că inundaţiile ar putea în curând să devină cele mai mari din ultimul secol.