Satelitul Eros B, al companiei israeliene ImageSat International (ISI), a observat două rachete ruse sol-sol Iskander SS-26 în Baza militară Latakia, situată în Siria şi utilizată de Forţele aeriene ruse.
Compania israeliană de informaţii a prezentat imaginile.
Conform specialiştilor israelieni, sistemele de rachete sunt în general camuflate, dar, din cauza recentelor ploi torenţiale, armata rusă a schimbat prelatele care acopereau armamentul, expunându-le observaţiei din satelit.
În zonă au fost observate cel puţin alte două sisteme care ar putea fi de acelaşi tip.
Rachetele sol-sol Iskander SS-26 au raze de acţiune de 400-500 de kilometri şi o precizie de 5 metri, experţii israelieni exprimând preocupare că pot atinge oraşele Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa.
Rusia oferă susţinere politică şi militară regimului de la Damasc, condus de Bashar al-Assad. Siria şi Iranul au exprimat de multe ori intenţia de a cumpăra sisteme de rachete Iskander din Rusia, dar Moscova a refuzat cererile. Însă, cel mai probabil, trupele ruse din Siria au cerut aceste sisteme pentru bombardamentele care vizează grupurile teroriste Stat Islamic şi Fatah Jabhat al-Sham (Frontul al-Nusra), filiala siriană a reţelei Al-Qaida.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.
Sursă foto




Citeşte şi: Atac Stat Islamic împotriva unui avanpost şi unei secţii de Poliţie din Irak. Cel puţin zece persoane au murit
Citeşte şi: Financial Times: Dispută între şefii agenţiilor secrete din SUA şi Donald Trump privind ingerinţele Rusiei în alegeri
Citeşte şi: Fost oficial din Comisia Europeană: Marea Britanie nu va putea obţine accesul la piaţa internă a UE pe care îl vrea