FOTO | Un bărbat a intrat cu maşina în mai multe persoane în oraşul german Volkmarsen. Cel puţin 10 persoane, printre care şi copii, au fost rănite
Mai multe persoane, printre care şi copii, au fost rănite după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup care participa la un carnaval în oraşul Volkmarsen din Germania, potrivit Deutsche Welle. Şoferul autoturismului a fost reţinut.
Cel puţin zece persoane, printre care mai mulţi copii, au fost rănite astăzi după ce o maşină a intrat în mulţime în timpul unui carnaval din oraşul german Volkmarsen, informează Deutsche Welle, care citează presa locală.
Potrivit unor surse din presa germană, numărul răniţilor s-ar putea ridica la 15.
Conform Poliţiei, bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost reţinut.
Până acum nu există informaţii dacă incidentul este unul de natură teroristă sau a fost doar un accident.