Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Paris, Johanna Primevert, a anunţat că operaţiunea a vizat „înlăturarea unei îndoieli” privind securitatea şi s-a încheiat fără nicio reţinere, dar nu a precizat detalii cu privire la motivul pentru care a fost declanşată alerta.
Închiderea şi securizarea gării pariziene a început la ora locală 23.00 (00.00, ora României) şi s-a încheiat în jurul orei locale 2.00 (3.00, ora României).
Potrivit unui angajat al Gării de Nord, operaţiunea a vizat un tren care venea din Valenciennes, oraş aflat în nordul Franţei. Poliţiştii ar fi căutat trei bărbaţi descrişi drept „periculoşi” pentru siguranţa Franţa de către autorităţile unei ţări străine.

Cei trei bărbaţi ar fi fost văzuţi la Bordeaux şi la Marsilia, precum şi la Paris. Forţele de securitate ar fi desfăşurat operaţiuni în fiecare dintre aceste oraşe, dar nu au reuşit să îi prindă.
Gara de Nord din Paris este una dintre cele mai aglomerate din Europa, fiind capătul unei importante reţele feroviare suburbane şi naţionale, precum şi staţia de destinaţie a trenurilor Eurostar care vin de la Londra.
SENSITIVE |
Gare du Nord train station in #Paris evacuated as police searched for 3 dangerous men.pic.twitter.com/LFNk756oC5
— Vocal Europe (@thevocaleurope) May 9, 2017
Franţa se află în stare de urgenţă din 2015, situaţie impusă după o serie de atacuri teroriste care au ucis peste 130 de persoane.
Operaţiunea poliţiei a venit la o zi după alegerile prezidenţiale, câştigate de către Emmanuel Macron, care a promis că una dintre priorităţile sale va fi asigurarea securităţii Franţei.
Citeşte şi: Uniunea Europeană marchează „Ziua Europei”, celebrând unitatea europeană / O organizaţie cere aprofundarea integrării
Citeşte şi: Donald Trump şi Emmanuel Macron au stabilit o întrevedere în marja summitului NATO de la Bruxelles
Citeşte şi: TENSIUNI între Turcia şi Israel după ce Recep Tayyip Erdogan a cerut încetarea „OCUPAŢIEI” israeliene în Ierusalimul de Est/ REPLICA Guvernului israelian
Citeşte şi: Casa Albă exprimă preocupare privind arestarea unui american în Coreea de Nord. Phenianul acuză Washington de „terorism de stat”
Citeşte şi: Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, efectuează o vizită oficială în SUA şi se va întâlni cu Rex Tillerson