FOTO, VIDEO | Sute de persoane, evacuate din cauza incendiilor izbucnite pe versanţii Vulcanului Vezuviu
Peste 60 de pompieri au intervenit, inclusiv cu avioane, pentru stingerea incendiilor de vegetaţie izbucnite în apropierea localităţilor Ercolano şi Ottaviano, pe versanţii Vulcanului Vezuviu.
În total, circa 100 de incendii de vegetaţie au fost semnalate în regiunea Campania (sudul Italiei), fiind mobilizaţi circa 600 de pompieri.
„Pare a fi o erupţie”, afirmă un pensionar citat de cotidianul La Stampa, privind spre incendiul de pe Vezuviu din oraşul Napoli, situat la o distanţă de aproximativ zece kilometri.